Evenimentul, o premieră pentru paramedici: O tânără de 19 ani a născut în ambulanță cel de-al 3-lea copil, în drum spre spital

Evenimentul, o premieră pentru paramedici: O tânără de 19 ani a născut în ambulanță cel de-al 3-lea copil, în drum spre spital
Publicat: 04/09/2019, 15:44

Pompierii de pe ambulanța SMURD din Târgu Secuisc au fost chemați, în noaptea de marți spre miercuri, să preia o gravidă din comuna Estelnic, care urma să nască.

„Deși distanța dintre localitatea Estelnic și municipiul Târgu Secuisc este de doar 15 de kilometri, femeia, în vârstă de 19 de ani, nu a mai rezistat până la spital. Imediat după ce s-a întins pe targa din ambulanță, a dat naștere unei fetițe căreia pompierii i-au acordat asistența medicală. După ce s-au asigurat că mama și fetița sunt în stare stabilă, membrii echipajului au pornit spre spital cu femeia aflată la cea de-a treia naștere”, arată ISU Covasna.

Acest caz este o premieră pentru paramedicii din Târgu Secuiesc care au o experiență de peste 7 ani pe ambulanța de prim-ajutor.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
Veste tristă despre Florin Piersic, la scurt timp după ce fusese externat
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba...
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a...
Pariul făcut de Laurenţiu, un legumicultor din Oltenia, cu care a dat lovitura. Un kilogram...
Cea mai frumoasă zi, transformată într-o traumă! Zeci de copii au fost implicați într-un accident,...
Kate Middleton, prima apariție publică de când a fost diagnosticată cu cancer! Prințesa de Wales...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
Inteligenţa Artificială utilizată de Israel în Gaza ajută la reducerea victimelor civile, sugerează un expert
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
SALARIU obligatoriu în România. S-au stabilit NOILE REGULI de la UE
Florian Coldea, turnat de Traian Băsescu. Adrian Năstase a spus totul
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Gagea și Alexandra, din nou împreună? Cum a fost sărutul din Camera roșie: „Am avut...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Misterul unuia dintre cele mai fascinante fenomene cosmice, la un pas de a fi rezolvat
×